INTRODUCERE

Publicarea marturisirii mele este un efort de a incuraja in primul rand pe cei ce sunt bolnavi de diferite boli nevindecabile si care nu mai au nici-o speranta de scapare. Ca unul care a experimentat disperarea, chinurile si depresiunea mintala asteptand ingrozit moartea, am o veste buna pentru cei disperati: Dumnezeu poate sa vindece orice boala. Pentru a-l determina pe Dumnezeu sa aiba mila si sa vindece, exista o singura scapare: sa citeasca biblia si sa asculte de evanghelie, sa dea rusinea la o parte si sa se pocaiasca.

Marturisirea mea se adreseaza si celor care sunt sanatosi, ca un avertisment: sa nu astepte sa vina suferinta peste ei, ci mai de graba sa invete din experienta altora, sa multumeasca lui Dumnezeu pentru sanatatea lor si in final sa asculte de evanghelie. Sa recunoasca pe Dumnezeu care-i tine in viata, sa se teama de el si sa vina la pocainta. Dumnezeu are mila si de cei bolnavi si de cei sanatosi.

Ferice de toti care asculta evanghelia Domnului Isus Hristos.

PARTEA (INTAIA) 1-A

Din copilarie am invatat de la parinti ca exista Dumnezeu. Atit au stiut ei sa ne invete. Biblia era aproape total inexistenta, si fiind crescut si educat sub regim comunist care a interzis bibliile in librarii a fost imposibil sa invat ceva despre dumnezeu. Totusi, mi-a ramas in inima credinta ca el exista sigur si dorinta de a avea o biblie. Eram constient de existenta mea, ma gindeam la creatia lui Dumnezeu care vorbeste fara cuvinte fiecarui om, ca exista cineva care le-a facut pe cele vazute si nevazute dar nu intelegeam scopul existentei mele si a lumii in general. Tatal meu a cumparat o biblie tiparita in anul 1914, dar fiind tiparita intr-un limbaj vechi si specific ortodox, greu de inteles, nu m-a interesat s-o citesc. Cind am implinit virsta de 14 ani si am luat buletinul de identitate, am plecat din Localitatea Ticleni, Judetul Gorj unde am fost nascut, si m-am angajat ca maturator de strazi in Orasul Constanta asezat pe malul marii negre. Dupa un timp scurt, a venit si fratele meu si sa angajat ca sofer. Locuiam impreuna in dormitoarele interprinderii si eram satisfacuti de noile conditii de viata dela oras.Traiam in anturajul prietenilor de virsta cu mine, m-am obisnuit cu bauturi alcolice, injuram pe Dumnezeu si n-aveam nici-o frica de El cu toate ca eu credeam sincer ca El exista. Nu eram maturizat mintal sa inteleg mai mult decit cei de aceeasi virsta cu mine pina nu am simtit greutatile vietii si necazurile prin care am trecut.

CONSTANTA 1959-1960

Intr-o duminica, fiind liberi dela lucru, seful de garaj a spus fratelui meu: ia camionul lui Isac si dute de ia gunoiul din Strada Daciei. Era o reclamatie a localitatilor si trebuia rezolvata imediat. Atunci fratele meu m-a chemat sa ma duc cu el, ca sa-l ajut. Cand m-am urcat in cabina, am gasit un Nou Testament. Era al soferului Isac dar eu l-am furat. Luni dimineata Isac ne-a intrebat daca am gasit Noul Testament in cabina dar eu am mintit ca n-am gasit nimic. M-am bucurat ca am reusit sa am un Nou Testament tiparit intr-un limbaj dorit de mine, fara sa am vreo mustrare de constiinta ca l-am furat si am mintit. Asa incepe istoria. Pastram acel Nou Testament ca pe o comoara, il citeam din cand in cand dar fiind atras de viata de la oras, am continuat sa traiesc cum vedeam pe altii de aceeasi virsta cu mine.

Anii 1960-1961

In anul 1960 am inceput cursurile de calificare ca electrician si pe data de 30 Mai 1961 am absolvit devenind electrician calificat. Atunci am hotarit sa ma intorc in localitatea mea de nastere Ticleni, Judetul Gorj unde aveam casa. Acolo am fost angajat la schela de extractie Ticleni ca electrician.  La scurt timp am fost dat pe schimbul 3 ( dela 11-7 dimineata) impreuna cu altii care ca si mine le placea bautura.

Septembrie – Octombrie 1962.

Intr-o dimineata, cand m-am intors acasa din schimbul 3, am  invitat un prieten sa vina cu mine sa bem tuica fiarta: aceasta era preferinta mea. In timp ce eram la baut cu el, deodata eu mi-am pierdut cunostiinta, am cazut jos si atunci a fost momentul cand am avut o criza de epilepsie. Prietenul meu s-a speriat si a fugit afara din casa crezind ca eu am murit.  Dupa ce mi-am revenit, a venit inapoi, m-a intrebat ce este cu mine, mi-a spus ce sa intimplt dar eu nu stiam nimic despre ce-mi vorbea el. Pentru ca discutia noastra s-a prelungit, a venit vecina mea care afland din discutia noastra ce s-a intimplat cu mine mi-a spus ca ea m-a vazut tot intr-o dimineata cum am cazut in curtea casei dar nestiind ce sa creada, n-a indrasnit sa-mi spuna nimic. Cu citeva zile mai inainte, m-am intilnit cu tatal meu care a vazut ca eu eram zgariat pe fata si m-a intrebat daca m-am batut cu cineva. Eu i-am spus ca nu m-am batut cu nimeni si ca nu stiu dece sint zgariat pe fata. Abia cind prietenul meu si vecina mi-au spus ce mi s-a intimplat, am inteles si dece tatal meu m-a intrebat asa ceva.

Vestea primita de la aceste 3 persoane, a fost ca 3 sageti care mi-au strapuns inima. Atunci mi-am dat seama ca m-am imbolnavit de o boala care nu se va vindeca niciodata si am fost cuprins de o disperare care nu se poate explica in cuvinte omenesti. Locuiam singur in casa pentruca mama mea plecase si ea la Orasul Constanta unde s-a angajat la Sectia Salubritate. Am anuntat-o sa vina imediat acasa ca s-ar putea sa mor: asa i-am scris in scrisoare. Ne-am sfatuit toti ce sa facem si am inceput sa apelez la descantatori, vrajitori, preoti, calugari si doctori. Toate aceste incercari au fost zadarnice. Boala se agrava mereu fara vreo speranta de ameliorare sau vindecare.

OCTOMBRIE- NOIEMBRIE 1962

Am fost internat la spitalul din Ticleni dar doctorul spitalului a decis el personal sa ma duca cu salvarea la spitalul din Craiova, aproximativ 100 km distanta. In acel timp fratele meu era sofer pe salvare. Am fost impreuna la spitalul civil sectia neuro-psihiatrie, unde am fost tratat de doctorii Stoinu si Lazarescu aproximativ 3 saptamini. Apoi m-am plictisit de viata din spital care mi se parea ca o inchisoare si am cerut sa mi se faca iesirea din spital (statusem in spital 19 zile).

FEBRUARIE 1963

In februarie 1963 am fost chemat la comisariatul din Orasul TG-Carbunesti pentru serviciul militar si le-am spus ca sunt bolnav de epilepsie. Mi sa dat trimitere la spitalul militar Craiova. Atunci Judetul Gorj nu exista si apartinea de regiunea Craiova. acolo am fost trimis pentru examinare si confirmarea bolii, si din nou m-am intilnit cu aceeasi doctori Stoinu si Lazarescu. Doctorul Stoinu m-a cunoscut imediat si mi-a amintit ca el a vrut sa-mi faca EEG ( electro-encefalo-graf) dar eu am cerut iesirea din spital. Am stat internat acolo 11 zile timp in care am vazut multi tineri bolnavi de diferite boli care ca si mine, au fost trimisi de comisariat pentru examinare.          PUTEREA DIAVOLULUI

N-am uitat si nu voi uita niciodata pina voi muri ce am vazut atit eu cat si cei 15-20 de bolnavi din salon (dormitor). Mi-a ramas in memorie un caz unic, extrem de rar, iesit din comun si inexplicabil, care dumnezeu mi-a dat sa-l vad cu ochii mei. Despre acest fel de boala nici stiinta medicala nu vorbeste nimic, nici chiar in facultatile de medicina. Incapabilitatea profesorilor dela facultati de a explica fenomenul, cat si ideile guvernului comunist care a ascuns multe realitati, au contribuit la lipsa de publicitate sau o dezbatere sincera intre doctorii de psihiatrie.

Iata ce sa intimpat: Intr-o seara, dupa ora 9:00 cand trebuia sa ne culcam, eram eu si cu 4-5 bolnavi la o discutie in mijlocul dormitorului si stateam la o masa. Deodata am fost luati prin surprindere, discutia a incetat brusc si am vazut un bolnav care deja era culcat, adormise, cind, ca un glont a iesit de sub patura cu care era acoperit, si dintr-o saritura a fost in mijlocul salonului ( a sarit aproximativ 8-10 m) tipind intr-un mod demonic nemaiauzit de muritori, cautind o iesire afara. Era luna Februarie 1963, usile si geamurile erau inchise din cauza gerului iar noi aveam in fata noastra un caz nemaipomenit. Priveam toti inmarmuriti ce se va intimpla in urmatoarele minute. Dormitoarele spitalului aveau geamuri foarte inalte ( 4 m aproximativ ), probabil proprietati confiscate dela boieri de catre guvernul comunist. Am vazut cum acel bolnav sarea din loc in loc tipind, trecea peste paturi parca in zbor si la un moment dat a inceput sa pluteasca in aer cautind o iesire pe acele geamuri inalte. Incercarile lui satanice il faceau sa mearga si sa paseasca prin aer exact cum un om merge pe o scara in sus sau in jos agitat si grabit cautand o iesire. El nu atingea nimic material cu picioarele lui, zbura ca o pasare fara intrerupere si tipa intr-un ton ingrozitor iar noi care priveam, parca ni se oprise respiratia. Asa de incremeniti priveam. Am vazut ce nu mai vazusem de cand m-am nascut si nici pina in prezent n-am mai vazut cu toate ca de atunci au trecut 49 de ani. Dupa citeva minute, in timp ce zbura pri aer cand in sus cand in jos, un lucru a fost greu de inteles si anume: el n-a spart nici un geam. Cand s-a apropiat de dusumea, fiind tot in zbor, cineva din salon (dormitor) a strigat: “ba, ce faci”! intro secunda, au incetat tipetele lui complect, el si-a revenit, nu mai zbura si cam de la inaltimea de 50-60 cm s-a coborit imediat jos mergand prin dormitor ca orice om sanatos, fara sa vorbeasca ceva, s-a dus la patul lui si s-a culcat. Satana l-a lasat linistit dupa ce timp de 4-5 minute cit au durat tipetele lui, s-au sfirsit.

Dimineata, a fost intrebat ce s-a intimplat cu el, i s-a spus ce a facut in timpul noptii dar el n-a stiut nimic. Ne-a spus ca sufere de aceea boala de cand lucra ca tractorist la colectiv si cineva care avea pusca a tras cu pusca chiar linga el. Atunci, spunea el, s-a speriat asa de rau ca de atunci sufera de boala aceea. In limbaj popular cel bolnav se numeste “somnambul”. Nu stiu daca medicina veche sau moderna are vreo denumire si nu stiu ce a scris doctorul Stoinu in fisa de observatie clinica cu care cel bolnav a trebuit sa se duca la comisariat. Aceste cazuri sunt extrem de rare si majoritatea oamenilor n-au vazut asa ceva. Aceasta este cauza ca nimeni nu poate crede ca ar fi posibil sa existe aceasta boala si mai misterios este cum se manifesta bolnavul.

Eu am incercat la anumite discutii sa spun ce am vazut zicand: cine n-a vazut ce am vazut eu, este imposibil sa creada asa ceva. O singura data a fost un tinar cam la virsta de 22-24 de ani care mi-a spus: “eu te cred”! Am ramas uimit cind l-am auzit si l-am intrebat”cum poti tu crede asa lucruri pe care extrem de putini oameni le-au vazut?  Raspunsul lui a fost: eu insumi am vazut un caz asemanator cind eram in scoala profesionala cum un elev stapinit de o putere necunoscuta a iesit din dormitorul scolii, s-a urcat intr-o pluta care era in curtea scolii, si se urca pe crengile plutei unde numai pasarile puteau sa stea. Acest tinar a lucrat cu mine la intreprindere ca mecanic de intretine.

Chiar si cei mai specialisti doctori din lume care fac operatii la creer, operatii s-au chiar transplant de inima, localizeaza tumorile canceroase si in multe cazuri elimina extinderea ajungind sa taie organul afectat si sa vindece, totusi bolile psihiatrice nimeni nu le poate vindeca. Ei nici nu pot studia cauzele acestori boli pentru ca nu au un punct de la care sa inceapa studiile. Totul este nevazut si ascuns de mintea omeneasca.

Dincolo de hotarul mintii oamenilor este Dumnezeu care stie toate tainele si care a creat toate lucrurile vazute si cele nevazute. El poate vindeca orice boala. Acest Dumnezeu atotputernic dupa ce vindeca, il lasa pe cel vindecat sa marturiseasca si sa spuna: Dumnezeul cel viu a avut mila de mine! Eu, ca si Iov din biblie pot spune: ” urechea mea auzise vorbindu-se de tine dar acum ochiul meu te-a vazut, deaceea ma pocaiesc in sac si cenusa”.

Singura carte din lume care ne invata cum se vindeca bolile este Biblia; exact ceeace lumea refuza s-o citeasca si considera o nebunie sa asculte de invataturile ei. Motivul este ca Biblia fiind de inspiratie Dumnezeiasca, este in contradictie cu stiinta omuli care studiaza limitat chiar si lucrurile vizibile si pipaibile.

Cazul care l-am vazut la spitalul militar din Craiova este un caz greu de crezut si ma simt complect incapabil sa explic in scris amanunte mai profunde. Am trecut peste bariera necredintei oamenilor si am decis sa scriu ce a fost posibil intr-un limbaj simplu si usor de in†eles pentru oricine indiferent de pregatirea care o are.

Ascunderea unui adevar, a nu da pe fata ce face diavolul printre noi oamenii, cum el chinuieste pe multi sub ochii nostri, este inspiratia duhurilor demonice. Exista milioane de carti in librariile lumii moderne care nu vorbesc oamenilor nimic important. Autorii lor vor fi dati de rusine cu cartile lor si nu i-a interesat ce rost are viata lor pe pamant, cum si cine i-a creat si scopul pentru care exista sub ceruri. Atit pot sa marturisesc in cuvinte omenesti despre acest caz.

Dumnezeu mi-a aratat acest lucru ca sa cunosc suferinta altora, sa vad cum diavolul isi manifesta puterea si sa inteleg ce inseamna despartirea omului de Dumnezeu.

Am plecat din spital, m-am dus la comisariat la Tg-Carbunesti cu fisa medicala data de doctor si astfel am fost scutit de serviciul militar. Mi s-a dat livretul militar in care scria: “Sufere de epilepsie”.Dupa un timp scurt din cauza bolii care se agrava mereu, am fost dat afara din din servici, apoi am fost angajat din nou si dupa aproximativ 2-3 saptamini din nou am fost dat afara si niciodata nu m-au mai angajat. Am ramas astfel pe drumuri, bolnav si fara un mijloc de trai. Am trecut prin incercari grele si in situatia in care ajunsesem, toti se fereau de mine, chiar si rudele.

Atunci am decis sa ma intorc din nou in Orasul Constanta unde mama mea avea servici si fiind intretinut de ea mi s-a dat voie sa locuiesc in dormitoarele intreprinderii. I acest  timp boala se agrava din ce in ce mai mult, avind pina la 5 crize pe zi, cadeam pe strazi, prin autobuze, prin trenuri si de multe ori in WC-urile intreprinderii. Nu mai descriu cum ieseam din acele WC-uri mai ales cind se infundau. Oricine m-a vazut ar fi putut spune: ” pentru omul acesta ar fi mai bine daca ar muri decat sa traiasca in asa chinuri”.

Am fost dus la o biserica ortodoxa unde preotul m-a pus sa deschid sfinta scriptura. Am deschis biblia unde se vorbeste despre femeia cu scurgere de singe care a fost vindecata de domnul Isus. Atunci preotul a spus mamei mele: “sa sti ca baiatul dumneata se va vindeca”. Constient sau neconstient, preotul a spus asa ceva dar noi n-am crezut, stiind ca boala aceasta nu se vindeca.

PLANUL DE A MA SPINZURA

Fiind ingrozit de situatia in care eram si disperat de viata, am ajuns la un punct in care am decis sa ma spanzur. In timp ce ma gindeam la moarte, am simtit ca ceva in inima mea ma facea sa-mi fie frica. Astfel, chiar daca n-am renuntat complect la spinzurare, totusi am amanat planul. In timpul crizelor, imi muscam limba care se umfla in asa fel ca era aproape imposibil sa pot manca, curgea sange din ea iar capul il aveam bandajat de multe ori din cauza caderii pe strazi. Fiind disperat si satul de chinuri, intr-o zi, cand eram singur in dormitor, m-am apropiat de geam cuprins de o rautate foarte mare, am ridicat ochii spre cer si am inceput sa injur pe Dumnezeu in fata cum niciodata nu mai facusem si in final i-am spus: “pentru ce ma ti-i bolnav in halul asta?”

Niciodata nu voi uita acele momente de razbunare impotriva lui Dumnezeu. Mai tarziu am gasit in biblie scris ca Dumnezeu nu ne face dupa pacatele noastre. Eu l-am blestemat, dar El a ramas Dumnezeu. Este o minune ca n-am murit prin cate pericole am trecut si Dumnezeu a avut mila de mine si m-a pazit de moarte. El a avut un plan cu mine asa cum are cu orice persoana nascuta pe pamant.

VISUL

Intr-o noapte am avut un vis: eram pe un deal linga o fantana cu un izvor de apa foarte limpede care curgea spre vale. Acolo erau doua femei imbracate in alb. Una din ele avea in mina un fel de servetel iar in servetel era ceva ca trei capsune: doua erau perfect intregi, iar a treia nu se vedea cat de mare era. Se parea in vis ca nu era intreaga, dar nici mai mica decat cele intregi. Nu pot explica in scris exact cum mi se parea. Erau totusi 3 capsune sau ceva asemanator cu capsunele.

Femeia care le tinea in mana, a intins mana catre mine si mi-a zis: “Ia-le, inghitele, c-ai sa te faci sanatos”! Eu le-am inghitit pe toate 3 si m-am trezit din somn. Dimineata, am spus visul fratilor mei si mamei mele spunandu-le: “daca visul meu este adevarat, eu voi mai fi bolnav fie 3 luni, fie 3 ani, fie 30 de ani si apoi voi fi vindecat”!   Nimeni nu m-a crezut. Am steptat 3 luni, dar situatia mea era la fel, ba inca progresa mai rau. Cand am vazut ca dupa 3 luni nu m-am vindecat, nici eu insumi n-am mai crezut visul. Asa au trecut peste 2 ani si fiind plictisit de viata, am inceput din cand in cand sa citesc Noul Testament pe care il furasem. Si chiar daca nu citeam mereu, l-am pastrat. Citind in Noul Testament, nu pot explica cum, am inceput sa ma simt mai bine, aveam pofta de mancare, iar crizele s-au rarit din ce in ce mai mult. Am inceput sa gindesc ca numai Dumnezeu a facut ceva misterios in viata mea dar tot nu credeam ca voi fi vindecat cu toate ca acele crize au incetat total. Eram bucuros, nu mai simteam disperare si atunci am inceput in mod serios sa citesc sfanta scriptura pe care am imprumutat-o de la cineva (Vechiul Testament si Noul Testament) si acolo am gasit raspunsul, dar frica mea ca boala poate sa reapara,  nu m-a parasit. Aceasta pana intr-o zi cand cu mare bucurie am citit Psalmii de 3 ori.

IUNIE 1966. VEDENIA PE CER

In timp ce eu continuam sa citesc psalmii, am simtit puterea lui Dumnezeu pentru prima data in viata mea. Am fost umplut de o bucurie neobisnuita si am inteles prezenta lui Dumnezeu care mi-a spus: “iesi afara din dormitor”! Dormitoarele erau la etaj. Am coborat scarile, am iesit in strada si acolo am asteptat cateva momente  sa-mi spuna Dumnezeu dece mi-a spus sa ies afara. N-am primit nici-un raspuns dar am traversat strada pana la usa blocului in care locuia fratele meu. Din nou am asteptat cateva momente sa vad ce vrea Dumnezeu si dintr-o data am simtit ca trebuie sa ma uit la cer. Atunci am vazut prima vedenie dumnezeiasca: o lumina de o frumusete nemaipomenita care semana cu un alt cer in cerul existent pe care il veede orice muritor. Din aceea lumina a coborat peste sufletul meu ca o ploaie de raze nevazute si am simtit toata puterea si bunatatea lui Dumnezeu. O bucurie vesnica a pus stapanire peste fiinta mea si in acele momente am simtit o transformare totala in gandirea mea si in simturi devenind un om nou complect schimbat. Atunci Dumnezeu mi-a spus: “esti vindecat pentru toata viata” si mi-a adus aminte de visul care l-am avut cu 3 ani inainte cand mi s-a spus in vis “ia-le inghitele, ca ai sa te faci sanatos. Bucuria pe care am simtit-o atunci, credinta puternica in Dumnezeu si cuvintele dumneezeiesti care mi-au spus ca sunt sanatos pentu toata viata mea, nu le pot explica. A fost prima mea intalnire cu dumnezeul cel nevazut. Cele 3 capsune care le-am inghitit in vis au fost aproximativ 3 ani de suferinta pana cand Dumnezeu m-a vindecat. Abia atunci am inteles ca Dumnezeu este viu si adevarat.

FUGA PE CAMPIE

In timp ce priveam uimit la ceeace vedeam pe cer, au venit fratele si sora mea care au vazut ca stau necurmat cu ochii spre cer si fara sa stie ce s-a intamlat cu mine, au crezut ca am innebunit. Ei s-au apropiat de mine ca sa ma ia cu forta inapoi in dormitor si ca sa pot privi la cer nederanjat am fugit pe campia din spatele blocului. Cum fugeam eu de repede, asa de repede alergau si ei sa ma prinda.  Astfel am fost intrerupt dela vedenia cereasca si am decis sa stau pe loc sa le explic ce s-a intamplat. Eram sigur ca ei nu pot crede ce le spun eu dar totusi le-am spus. Nimeni nu m-a crezut. Referitor la fuga mea pe campie, dupa aproximativ 2 ani, am primit dela cineva cartea “Calatoria Crestinului” scrisa de John Bunyan (Englez) prin anul 1678. Aceasta carte a fost o minune pentru mine. Era vorba de un crestin care s-a pocait si care ca si mine a fugit pe o campie urmarit de doua persoane care alergau dupa el sa-l prinda si sa-l intoarca cu forta acasa. Erau doua persoane exact ca in cazul meu. A fost o mare incurajare pentru mine pentruca toti care m-au vazut fugind pe campie au crezut ca sunt cu adevarat nebun. Autorul cartii “Calatoria Crestinului” a trait cu aproape 300 de ani inainte de ce s-a intamplat cu mine.

LA BISERICA ORTODOXA

Dupa fuga mea pe campie mama a crezut ca mi-am iesit din minti si m-a dus din nou la preotul care cu un an sau doi inainte ii spusese: “Baiatul dumneata se va vindeca”. In timp ce ea statea de vorba cu preotul, eu asteptam afara in curtea bisericii privind icoanele. Deodata, ca intr-o vedenie, am vazut cum acele icoane s-au transformat in fiinte vii si veneau incruntate spre mine parca sa ma omoare. M-am speriat asa de mult incat am parasit curtea acelei biserici si am plecat plin de frica inapoi la dormitor. Ei m-au cautat peste tot dar eu deja plecasem. Cand ea a venit la dormitor mi-a spus ca a ramas de rusine cu preotul si m-a intrebat dece am plecat de acolo. I-am explicat ce s-a intamplat dar ea nu m-a inteles. Acolo Dumnezeu m-a invatat sa ma inchin lui nu la icoane pictate de oameni, interzise de biblie (Deutoronom Capitolul 4, Romani Capitolul 1).

De atunci am inceput sa citesc zilnic biblia, stiind ca este cuvantul lui Dumnezeu care mi s-a descoperit in chip asa de ascuns de cei ce erau in jurul meu inclusiv cei din familie. Am vazut atunci ca Dumnezeu exista cu adevarat chiar daca nu-l vede nimeni si am decis sa merg pe calea pocaintei, indiferent ce vor cred altii despre mine.

Imediat, diavolul care mi-a vazut intentiile, a cautat sa ma impiedice sa ma pocaiesc si nemaiavand nici-o putere asupra mea, a cautat o momeala usor de acceptat de toti locuitorii pamintului. El mi-a spus: “Acum esti sanatos, traieste-ti viata”. Apoi mi-a deschis imaginatia si mi-a aratat ce satisfacut voi fi traind in placerile tineretii. Am inceput sa fumez dar Dumnezeu care este viu si adevarat a intervenit si mi-a spus ca tigarile si placerile tineretii nu-s pentru mine, eu trebuie sa ascult de El. Atunci am inceput sa inteleg ca trebuie sa fac deosebire intre ce este dela diavol si ce este dela Dumnezeu si imediat am stopat tigarile. Tot asa a venit diavolul si la Domnul Isus Cand l-a suit pe un munte inalt si de acolo i-a aratat imparatiile pamantului spunandu-i “Tie iti voi da toata stapanirea si slava acestor imparatii daca te vei inchina mie” (Luca 4. 5-7). Domnul Isus l-a respins imediat stiind ca El trebuia sa asculte de Dumnezeu pentru rascumpararea omenirii.

Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a vorbit si mie clar si usor de inteles. Am invatat din evanghelie sa deosebesc soaptele ascunse ale diavolului.

Am comparat bucuria care o primisem de la Dumnezeu cu satisfactiile placerilor vietii acesteia si cu mare frica sa nu pierd bucuria lui, am  decis sa ascult de Dumnezeu. Acesta a fost primul pas pe calea pocaintei si simteam ca nu e greu sa parasesc un oarecare pacat.

DUMNEZEU M-A INCURAJAT IN VIS

In visul meu am vazut 3 persoane care stateau pe un covor cam la 2-3 metri inaltime in aer fara sa atinga pamantul. Era un batran care vorbea celorlalte doua persoane intr-o limba necunoscuta de mine, era foarte serios, nu zambea, dar fata o aveau toti 3 senina. N-am inteles nimic din ce le-a spus celor doua persoane. Cand acel batran a incetat de vorbit, a inceput sa vorbeasca Romaneste si a zis: Cat despre lumanarea aceasta,” creste si se intareste”. Asa s-a sfarsit visul. Din aceast vis am inteles ca ma voi intari in credinta adevarata a sfintelor scripturi si m-am bucurat ca sant pe calea Domnului Isus Hristos care a spus: “Cine ma urmeaza pe mine, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii”.  (Ioan 8 12)

ANGAJAT CA ELECTRICIAN LA PORTUL NOU CONSTANTA

Fiind perfect sanatos, nimic nu m-a impiedecat sa lucrez din nou ca electrician. M-am angajat la T.C.E.H. (Trustul De Constructii Edilitare si Hidrotehnice) ca electrician de intretinere la extinderea portului nou din Constanta si aveam si constructia autogarii.

Am locuit in dormitoarele intreprinderii de langa abatorul orasului. Citeam zilnic biblia si cresteam in cunoasterea credintei.

PREZENTA DUHULUI SFANT

Intr-o dimineata  duhul sfant mi-a zis sa ies afara din bloc. Era ora cand trebuia sa plec la serviciu la autogara. Mergeam de obicei pe jos si trebuia sa plec un pic mai devreme ca sa ajung mai devreme cu cateva minute inainte de ora 7:00.

Cand am iesit afara, duhul sfant mi-a spus sa parasesc orasul si sa plec spre munti pe jos ca sa fiu izolat de oamenii dela oras (se stie ce este pe plaje vara cum femeile si oamenii umbla aproape goi si unde poftele se atata la maxim). Domnul Isus a spus: ati auzit ca s-a zis celor din vechime: “sa nu preacurvesti”. dar Eu va spun ca ori cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Daca dec iochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l….. Marcu 9. 38-49 si Matei 5. 27-30).

`Atunci am inteles ca Dumnezeu imi cere un lucru foarte greu si aproape imposibil si in inima mea a inceput o lupta cu ispita: fie sa ascult de indrumarile lui Dumnezeu, fie sa ma impotrivesc. Constiinta mea mi-a vorbit ca trebuie sa ascult de Dumnezeu indiferent de riscuri. Aveam servici bun si acum trebuia sa renunt si la serviciu si la fratii mei si sa parasesc orasul fara sa stiu unde voi ajunge. Atunci m-am gandit la bucuria vedeniei care o avusesem cand Dumnezeu mi-a spus ca sunt vindecat pentru toata viata, si dupa o lupta launtrica nu prea lunga, am decis sa ascult de Dumnezeu. Pe de alta parte inima  mea imi spunea: “cum sa lasi tu serviciul si sa parasesti orasul plecand pe un drum necunoscut exact ca un nebun?” Totusi m-am lasat condus de puterea lui Dumnezeu, hotarat sa vad ce va face El cu mine.

PLECAREA PE JOS DIN CONSTANTA SPRE MEDGIDIA

Astfel, am iesit printre blocuri, am trecut pe langa abator si mi-am continuat drumul spre iesirea din oras in directia Cartier Bratianu si de acolo catre orasul Megidia (o distanta de aproximativ 25 km). Am plecat dimineata, mergand pe jos fara sa stiu unde voi ajunge in final. (Biblia vorbeste despre Avraam ca el a plecat plin de credinta fara sa stie unde se duce; Evrei capitolul 11 vers 8).

In momentul cand am luat hotararea sa ascult de indemnurile duhului sfant, am fost coplesit de o bucurie asa de mare pe care nimeni pe pamint nu poate explica in vorbire sau in scris. Am simtit din nou viata vesnica in toata fiinta mea. Bucuria aceasta m-a facut sa uit toate riscurile, mergind pe drum parca nici nu atingeam pamantul. In acele momente mi s-a modificat mintea si o cunostinta imensa despre Dumnezeu am inceput sa experimentez si am primit o credinta asa de adanca incat gandeam ca voi putea chiar sa zbor peste munti si vai. Aceasta a fost a doua cercetare sau intalnire cu Dumnezeul cel nevazut: prima intalnire a fost cand am vazut vedenia( vezi capitolul “IUNIE 1966, VEDENIA PE CER).

MINUNEA CEA MAI MARE DIN VIATA MEA

Dupa ce am mers aproximativ vreo 10km, intr-o localitate, in timp ce mergeam pe trotuar, deodata am simtit ca mi-a disparut greutatea corpului si toate simturile existente in corp asa incat n-am mai simtit nici existenta corpului meu. Acolo era o casa care avea la strada gard de piatra (jumatate din piatra aproximativ 1 m inaltime si deasupra din sipci de lemn). Am fost luat de puterea lui Dumnezeu care m-a trecut prin zidul de piatra direct in curtea case. M-a dus pe langa fereastra acelei case, am traversat aleea care venea dela poarta in casa si din nou am fost trecut prin zidul de piatra pana in trotuar, continuandu-mi drumul spre Medgidia ca si cand zidul de piatra nici n-ar fi existat vreodata.

Aceasta intamplare extraordinara n-o pot explica in cuvinte, dar n-o voi uita niciodata. Minunea a fost asa de iesita din comun incat, stiind ca nimeni nu ma va crede, n-am putut sa vorbesc decat la cateva persoane despre ea.

Cu ocazia implinirii a 49 de ani de cand Dumnezeu m-a vindecat si datorita mijloacelor moderne de publicare cum este internetul, am decis ca indiferent daca ma crede cineva sau nu sa trec peste bariera necredintei oamenilor, sa scriu ce a facut Dumnezeu in viata mea si ce poate face in viata tuturor oamenilor care vin la pocainta.

Mentionez faptul ca in Februarie 1963, la spitalul militar din Craiova, Dumnezeu mi-a aratat puterea diavolului iar in drumul meu spre Medgidia mi-a aratat puterea Lui (vezi capitolul FEBRUARIE 1963).

Bucuria care am simtit-o cand am fost trecut prin zidul de piatra intrece orice imaginatie. Dumnezeu m-a ridicat pe o alta treapta a cunoasterii lucrurilor adanci ale lui si de atunci am inteles evanghelia care ne vorbeste de mersul Domnului Isus pe mare, intrarea lui prin zidul casei unde erau adunati ucenicii lui. Trecerea poporului Israel prin Marea Rosie ca pe uscat si alte minuni (vezi Matei 14. 22-36; Marcu 6. 45-52; Exod capitolul 14).

De acolo mi-am continuat mersul spre Medgidia si din cand in cand, chiar in timpul mersului, deschideam Noul Testament si citeam. Copiii radeau de mine si probabil ziceau: un nebun trece prin satul nostru. Puterea lui Dumnezeu era peste mine, asa ca nu ma rusinam din cauza batjocurilor.

Domnul Isus a spus “cine se va rusina de mine in acest neam preacurvar si pacatos, se va rusina si fiul omului de el cand va veni in slava tatalui sau impreuna cu sfintii ingeri (Marcu 8:38).

O ALTA VEDENIE

Cand am iesit din localitate, am trecut printr-o campie de cativa km.  Acolo in campie am avut o vedenie: un tren care venea de la Bucuresti spre Constanta,era plin de oameni, stateau si pe scarile trenului- sute de oameni care radeau de mine si ma batjocoreau, dar datorita bucuriei care o simteam in suflet, nu m-au interesat batjocurile lor. Vedenia a durat aproximativ 10-12 secunde, apoi trenul a disparut si nu l-am mai vazut.

ISPITA CU FOAME

Plecasem din Contanta fara sa mananc si nu mi-am luat nimic de mancare pe drum decat Noul Testament. Am mers pe jos plin de credinta in Dumnezeu, care era cu mine, dar omul trebuie sa manance ca sa traiasca.

Pe la amiaza, in mijlocul unui pustiu unde ma aflam atunci, era imposibil sa gasesc mancare. Totusi Dumnezeu care este viu si adevarat, stia ca eu nu-s obisnuit sa rabd de foame, mi-a aratat din nou o alta minune: in mijlocul strazii, mi-a aratat o bucata de paine intermediara, pe care am luat-o si am mancat-o, fiind suficienta ca sa ma satur. Nici aceasta minune n-o pot uita in tot restul vietii. Aceasta bucata de paine puteau s-o manance pasarile sau vietuitoarele campului ( soareci si altele) dar Dumnezeu a pastrat-o pentru mine ca sa ma invete o lectie in viata sa-i fiu credincios si sa nu uit niciuna din minunile pe care le-a facut in viata mea. Tot asa cand Domnul Isus a flaminzit, diavolul is spus “daca esti fiul lui Dumnezeu, porunceste pietrei acesteia sa se faca paine”. Domnul I sus i-a raspuns: este scris ” omul nu va trai numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu” ( Evanghelia lui Luca cap. 4 vers 3-4). Dupa ce am mancat aceea bucata de paine, mi-am continuat calatoria pana seara. Inainte de apusul soarelui am ajuns in Gara Medgidia.

IN GARA MEDGIDIA

Cand am ajuns acolo, n-am mai putut continua mersul pe jos pentruca se facea intuneric si pentru un timp scurt m-am oprit intr-un parc din apropierea garii. Acolo am simtit in constiinta mea ca mi se punea o intrebare: tu crezi in Dumnezeu sau ai incredere in banii care-i ai in buzunar? Eram prea lipsit de experienta ca sa inteleg ispitele si am fost pus in situatia sa dau totusi un raspuns. Chiar in acele momente mi-am adus aminte ca citisem in biblie cartea lui Ezechel unde este scris: “Isi vor arunca argintul pe ulite si aurul lor le va fi o scarba. Argintul si aurul lor nu-i poate nici sa le sature sufletul, nici sa le umle maruntaiele”. (Ezechel cap. 7 vers 19).

Am scos imediat din buzunar cei 36 de lei pe care ii aveam la mine, mi-am luat si ceasul de la mana care era aproape nou si le-am aruncat in acel parc fara sa-mi para rau, stiind ca Dumnezeu va avea grije de nevoile mele.

De acolo m-am dus in gara ca sa astept pana dimineata caci se inoptase. Apoi dimineata vroiam sa-mi continui mersul pe jos catre orasul Cernavoda, sa trec Dunarea si sa merg spre munte fara sa folosesc mijloace de moderne de transport: tren, autobuz, etc.

DUMNEZEU M-A PARASIT

In timp ce asteptam in gara, deodata ca un soc am simtit ca Dumnezeu m-a parasit complet si am ramas disperat si ingrozit. Nu stiam ce se va intampla cu mine in minutele urmatoare. m-am gandit in acele momente ca Dumnezeu m-a parasit din cauza pacatelor mele din trecut, dar disperarea aceasta m-a ajutat sa inteleg ce inseamna sa fiu despartit de Dumnezeu pentru totdeauna. Am simtit o panica mintala si o groza pe care n-am experimentat-o niciodata pana atunci. In timp ce ma framantam, ma gandeam la bucuria si minunile din timpul zilei si in ce stare eram acum fara Dumnezeu.

Atunci a venit diavolu care mi-a spus: ai cazut de la credinta si nu poti sa-ti schimbi situatia decat atunci cand vine trenul de la Bucuresti sau Constanta sa te duci in fata trenului oprindu-l prin credinta; trenul trebuie sa opreasca fara sa te atinga. O lupta greu de explicat in cuvinte a-nceput in sufletul meu. Simteam ca prin credinta pe care o primisem in timpul zilei, o sa aiba loc si o astfel de minune. Dumnezeu ma trecuse prin zidul de piatra de doua ori si acum nu era ceva imposibil sa mai vad si minunea opririi trenului prin credinta. Nu eram complet constient de unde veneau aceste ganduri. Imediat am simtit un alt indemn in inima mea sa nu fac asa ceva. Am fost cuprins de o frica mare. Nu stiam ce trebuie sa fac, dar dupa o lupta obositoare am renuntat la ispita prin care diavolu vroia sa ma omoare. Am inteles mai tarziu planul diavolului dar in acele momente n-am stiut nimic ce urmarea el.

Diavolul l-a pus pe Domnul Isus pe strasina acoperisului templului din Ierusalim si i-a zis: “Daca esti fiul lui Dumnezeu, arunca-te jos de aici caci este scris: El va porunci ingerilor lui sa te pazeasca; ei te vor lua pe maini, ca nu cumva sa te lovesti cu picioarele de vreo piatra”. Domnul Isus i-a raspuns: “S-a spus sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”. Dupa ce l-a ispitit in toate felurile, diavolul a plecat de la El pina la o vreme.

Domnul Isus a stiut cine este ispititorul pentru ca El era creatorul, dar eu n-am stiut aproape nimic. Totusi Dumnezeu a intervenit si m-a pazit de cel rau stiind ca eu puteam ajunge foarte usor victima diavolului din nestiinta. Am fost si eu ispitit ca si Domnul Isus. Multumesc Domnului ca m-a scapat de cursa diavolului, insa ispita lui n-a incetat total.

LA UN C.A.P. LA MARGINEA ORASULUI

Din cauza framantarilor ce le simteam in suflet, m-am simtit epuizat de orice putere si am plecat din gara pe intuneric catre marginea orasului pana am ajuns la un C.A.P.  Acolo mi-a fost sete asa de mare ca nu stiam ce sa fac ( toata ziua nu bausem apa si la poarta C.A.P.-ului era apa la robinet. Diavolul mi-a spus: ” Adu-ti aminte ca batranii au spus ca in zilele din urma va veni satana cu butoaie cu apa si oricine va bea dela el nu se va satura niciodata; dar Dumnezeu va veni cu un pahar de apa si cei ce vor bea dela El se vor satura. Tu daca bei apa dela robinet ai cazut dela credinta”.

Din nou a-nceput o lupta grea pentru mine. Nu stiam ce sa fac. Ma chinuia setea dar nu indrasneam sa beau de frica. In cele din urma n-am mai putut suferi de sete, am baut cu lacomie si am plecat de acolo si mai disperat crezand ca am baut apa dela satana. Nu cunosteam armele evangheliei. Si fiind convins ca Dumnezeu ma parasise, eram ca un om singur in mijlocul marii. In timpul acela pe cand stateam la poarta C.A.P.-ului a venit un om (fara sa stiu cine e sau cum a  aparut acolo) si mi-a spus sa ma urc cu el in autobuz. Mi-a platit el biletul si astfel am ajuns din nou in gara. Dumnezeu, intr-un mod ascuns de mintea mea, m-a avut sub privinta lui tot timpul si a trimes un sol ca sa ma ajute. Am stat in gara pana la ora 23:00 cand a venit un tren dela Bucuresti care mergea la Constanta. Tocmai atunci aparuse legea ca cine este prins fara bilet pe tren va fi pus la inchisoare pe 3 luni.

Eu nu mai aveam bani sa cumpar bilet si totusi m-am urcat in tren, am ocupat loc si cand a venit controlorul, mi-a cerut biletul dar eu i-am aratat mainile goale si am zis doar atat: “n-am domnule”! Nici cel putin nu mi-a spus “dece”? A plecat mai departe ca un om mut. Asa am ajuns din nou la Constanta si mi-am continuat serviciul. Toate incercarile prin care trecusem in aceea zi nu le pot uita toata viata. Sunt minuni care au loc extrem de rar si de necrezut pentru multi. Chiar fratii mei au vazut ca Dumnezeu m-a vindecat de o boala care nimeni pe pamant n-o poate vindeca.

Dupa ce am fost vindecat, am lucrat din nou ca electrician si conduc masina fiind perfect sanatos slavind pe Dumnezeu zilnic.

Pana in prezent n-am vazut, nici n-am auzit ca cineva bolnav de epilepsie sa fi fost vindecat si sa lucreze dupa aceea ca electrician si sa conduca masina.

Dupa aceste intamplari, mi-am continuat serviciul dar n-am renuntat la dorinta de a parasi orasul Constanta.

VISUL CA VOI AJUNGE IN AMERICA

Intr-o noapte am visat ca eram in America si eram foarte bucuros. Asta a fost prin anul 1967 cand era imposibil ca cineva sa se gandeasca la America. Din aceasta cauza am considerat visul ca un vis oarecare si n-am crezut ca va fi posibil vreodata ca eu sa reusesc sa ajung in America.

ANUL 1968. INTOARCEREA LA TICLENI, GORJ

In scurt timp m-am intors in localitatea mea de nastere unde aveam casa. Am fost informat ca la combinatul de lemn TG-Jiu au nevoie de electricieni. Am depus cerere de angajare (1968) dar stiind ca pe livretul militar scria ” Sufere de epilepsie”, eram sigur ca voi fi respins. Atunci intentionat am lasat livretul acasa si am incercat imposibilul.  A fost tot  o minune ca Dumnezeu m-a ajutat si acolo, am fost angajat dar cu promisiunea ca voi aduce livretul pe parcurs.

N-am spus la nimeni situatia mea, de frica sa nu fiu dat afara de la serviciu. Dupa aproximativ 2 ani am decis sa incerc sa rezolv cu livretul militar.

La comisariatul militar TG-Jiu am depus o cerere in care am aratat ca am fost vindecat de epilepsie, dar datorita livretului militar sunt impiedicat la orice intreprindere sa fiu angajat, deoarece nimeni nu ma crede ca am fost vindecat de o astfel de boala. Mi s-a spus ca cererea mea nu se poate aproba deoarece chiar daca am dreptate, nimeni nu poate da semnatura de confirmarea sanatatii, stiind ca aceasta boala nu se vindeca niciodata. Am insistat in continuare si i-am rugat sa inteleaga situatia mea pentruca nu ma angajeaza nici-o intreprindere si nimeni nu ma crede ca sunt sanatos din cauza livretului militar in care scrie ” Sufera de epilepsie”.

Cind au vazut  insistenta mea, in cele din urma  mi-au dat un formular si mi s-a spus sa ma duc la spital la doctorul de neuropsihiatrie sa ma examineze si numai daca doctorul semneaza si scrie “Nu mai sufers de epilepsie”, ei pot sa-mi schimbe livretul.

Eram sigur ca doctorul nu poate sa scrie asa ceva, stiind ca aceasta boala nu se vindeca pe cale medicala. Si de data aceasta am incercat imposibilul.

LA SPITALUL DE NEUROPSIHIATRIE TG-JIU

M-am dus la doctorul Serbanescu la spital si i-am dat forma dela comisariat. Am stat la rand foarte mult pentru ca erau multi bolnavi de epilepsie care trebuiau sa fie  examinati la EEG ( Electro-Encefalo-Graf).  A venit si randul meu. Doctorul vazand ca la EEG nu arata pe diagrama ca as fi bolnav, a zis mirat: “La omul asta nu arata nimic”.

El nu stia pentru ce am venit acolo si i-am explicat ca sunt trimis de comisariatul militar pentru confirmarea sanatatii ca sa pot schimba livretul in care scrie ” Sufera de epilepsie”. Cand i-am spus ca am fost vindecat de epilepsie, nici nu m-a bagat in seama si imediat a scris pe forma dela comisariat ” Crize comitiale neconfirmate la EEG”. Atunci i-am spus ca cei de la comisariat mi-au spus clar ca numai daca doctorul scrie ” Nu mai sufere de epilepsie” mi se poate schimba livretul. Atunci doctorul Serbanescu s-a enervat si mi-a spus “Eu scriu ce vreau eu, nu ce vrei tu”.

INAPOI LA COMISARIAT

M-am dus la comisariat cu ce a scris doctorul dar am fost respins spunandu-mi: noi ti-am spus ca numai daca doctorul scrie “Nu mai sufere de epilepsie” se poate schimba livretul. Toate rugamintile mele au fost zadarnice. Atunci am facut un memoriu de 5 pagini la ministerul sanatatii Bucuresti si le-am explicat amanuntit cum Dumnezeu m-a vindecat si am cerut sa fiu examinat cu toata aparatura moderna a ministerului, deoarece la TG-Jiu am fost respins cu toate ca la Electro-Encefalo-Graf nu s-a confirmat ca as mai fi bolnav.

RASPUNSUL MINISTERULUI SANATATII

Dupa aproximativ o luna am primit raspunsul ministerului sanatatii in care scria ” Cazul dumneavoastra poate fi rezolvat la Policlinica Competenta TG-Jiu si trebuie sa va prezentati la adresa…..”. Mi-au scris adresa unde sa ma duc si cand le-am aratat scrisoarea dela minister, am fost trimis din nou la doctorul Serbanescu. Ei primisera dela minister memoriul meu. Cand m-a vazut asistenta doctorului a zis: “Iata a venit reclamangiul nostru”. Eu i-am spus calm: nu sunt reclamangiu; inteleg ca nu ma crede nimeni ca am fost vindecat de aceasta boala, dar nu pot gasi nicaieri serviciu din cauza livretului.

Atunci doctorul, stiind de memoriul meu dela minister si raspunsul primit, mi-a spus: o sa te internez in spital 3 zile, in care iti voi da un tratament iar in ziua a patra iti voi face o injectie ca sa reapara boala”. Eu eram plin de credinta in Dumnezeu care mi-a spus “Esti sanatos pe toata viata”, si am acceptat cu bucurie ca mi se rezolva situatia.

INTERNAT LA SECTIA NEUROPSIHIATRIE

In timpul celor 3 zile cat am stat internat, am spus la toti bolnavii cum Dumnezeu m-a vindecat si ce va face doctorul ca sa-mi reapara boala, spunandu-le: Veti vedea a patra zi, cand doctorul imi va face injectia. Nimeni nu m-a crezut ca am fost vindecat cu adevarat, mai ales ca le-am spus ca Dumnezeu m-a vindecat. Dupa tratamentul din cele 3 zile, in ziua patra, doctorul si cei din comisia lui a venit sa-mi faca injectia. Toti bolnavii erau curiosi ce se va intampla cu mine, dar eu stateam linistit in timp ce doctorul imi facea injectia. Am simtit ca serul a inceput sa circule in sange ajungand la inima, dar spre uimirea tuturor doctorilor din comisie si a bolnavilor din salon care priveau atenti la mine, nu mi s-a intamplat nimic. Toti au tacut si asteptau ca imediat dupa injectie sa cad jos. Cand au vazut ca nu mi s-a intamplat nimic, au amutit toti inclusiv doctorul. Atunci doctorul Serbanescu, care probabil nu a mai vazut un caz asemanator cu al meu in tot timpul cat a fost doctor, trebuia sa semneze ca nu mai sant bolnav. Totusi, chiar si atunci a refuzat. Tot ce a facut apoi, a fost sa adauge la cele scrise mai inainte de forma de la comisariat: “Crize comitiale neconfirmate la EEG”, a  mai scris “Si in spital”.

M-amdus din nou la comisariat, dar din nou am fost respins zicand: noi ti-am spus ca doar daca doctorul scrie ca nu mai suferi de epilepsie iti schimbam livretul. M-am intors la doctor si i-am explicat refuzul comisariatului. El a stat cateva minute, s-a gandit si mi-a zis: “vino la policlinica la ora 4:00″! Cand m-am dus acolo, mi-a scris pe forma: “Vindecat Clinic”.

M-am dus iarasi la comisariat dar si atunci au incercat sa ma respinga motivand ca doctorul n-a scris ca nu mai sufar de epilepsie. Eu le-am raspuns: ” atunci ce inseamna “Vindecat Clinic”?

Le-am spus ca voi face un alt memoriu la ministerul fortelor armate sa fiu examinat de doctorii armatei. (Asistenta doctorului Serbanescu a scris pe foaia de observatie clinica: “Bolnavul a fost internat in spital timp de 3 zile, timp in care i s-a dat un tratament, iar in ziua a patra i s-a facut o injectie ca sa-i reapara boala, dar criza nu s-a produs; bolnavul sustine ca a fost vindecat in chip miraculos. Atunci cineva mi-a spus: asteapta aici pana ma duc sa vorbesc cu comandamentul. Am asteptat vreo jumatate de ora si cand a venit mi-a spus: “Da, Ti se aproba schimbarea livretului”!

Astfel am obtinut un nou livret militar in care nu mai scria nici o boala. M-am luptat vreo 3 luni sa rezolv “imposibilul” si Dumnezeu m-a ajutat si in acest caz. Apoi am depus livretul la biroul combinatului de lemn si atunci le-am spus la toti colegii mei de serviciu si maistrului, istoria vindecarii mele.

Am scris si acest lucru ca o lectie pentru cei ce vor citi ce scriu eu, ca sa invete sa nu se descurajeze in timp ce se lupta cu imposibilul si avand incredere in Dumnezeu pot rezolva orice. In orce situatie, inclusiv boli nevindecabile, este un Dumnezeu pe care daca-l recunoaste omul si se pocaieste, prin rugaciune, prin credinta, se poate vindeca de orice boala.

Lupta cu imposibilul este extrem de grea, dar omul trebuie sa ignore piedicile si necredinta din inima lui si sa se intoarca la credinta evangheliei.

Acestea au fost lucrurile prin care am trecut si minunile pe care le-am vazut si citind biblia am vazut ca ea este cuvantul lui Dumnezeu, scrisoarea lui Dumnezeu catre omenirea chemata la pocainta.

Am plecat dela combinatul de lemn din TG-Jiu cu transfer la I.G.O. Ticleni, intreprindere care s-a desfintat si a trebuit sa plec si de acolo.

M-am angajat ca electrician de intretinere la Intreprinderea de Constructii si Montaj Minier Rogojelu.

APRILIE 1979

In timp ce am lucrat la aceasta intreprindere am economisit bani pentru a putea vizita locurile sfinte din Israel, pe unde a umblat Domnul Isus si unde a fost rastignit. El m-a vindecat pe mine de o boala de care nici-un doctor de pe pamant n-o poate vindeca, si dorinta mea de a vizita Israelul m-a determinat sa depun cerere pentru aprobarea pasaportului fara sa stiu ce va urma. Cererea am depus-o la intreprindere, la asa zisul C.O.M. (Comitetul Oamenilor Muncii).

Am primit urmatorul raspuns: “Cererea a fost respinsa in unanimitate de Organul de Conducere Colectiva”! La o discutie cu directorul comercial care a participat la asa zisul C.O.M., mi-a spus ca nu-i adevarat ca in “Unanimitate” cererea a fost respinsa. A mai mentionat ca comunistii vad ca un cal cu obloane in stanga si in dreapta, ca vad numai inainte. N-a fost deajuns respingerea cererii depusa de mine. Imediat am fost avertizat de seful de sectie ca sunt urmarit de securitate si militie ca vreau sa parasesc tara. Pentru mine a fost o surpriza jignitoare sa aud ce n-am avut de gand. Apoi securitatea dela TG-Jiu a-nceput sa ma urmareasca peste tot, am fost amenintat, arestat de mai multe ori si fortat sa dau tot felul de declaratii. Mi s-a iinterzis orice drept si in cele din urma am fost respins si la scoala de maistri pe motiv ca sant pocait. Am cautat sa ma duc in audienta la primul secretar de atunci, Nicolae Gavrilescu sa stiu pentru ce mi se intampla atatea lucruri, dar si el mi-a vorbit foarte obraznic. L-am intrebat dece am fost respins la scoala de maistrii si mi-a spus: daca devii maistru, ce-i inveti pe oameni? Marxismul sau Pentecostalismul? Apoi a spus ca maistru va avea membri de partid subaltereni si ca nu pot sa fiu admis sa am influenta asupra lor.

Tot atunci m-a amenintat cu securitatea care ma va “linisti”. M-am dus si la Comitetul Central in audienta dar si acolo cand au auzit ca sunt cresti, m-au considerat un om inapoiat, si m-am intors acasa satul de jignirile comunistilor.

Fara sa mai scriu alte amanunte, din cauza credintei mele in Dumnezeu, devenisem o victima umilita fortat.

Asa a-nceput istoria plecarii mele definitiva din Romania siatunci m-am gandit la visul pe care-l avusesem in 1967 ( cu 12 ani inainte) ca voi fi in America.

ANUL 1979. DEPUNEREA CERERII DE RENUNTARE LA CETATENIA ROMANA SI PLECAREA DEFINITIVA DI TARA

Bazat pe Pactul dela Helsinki, semnat si de Ceausescu, care prevedea ca orice cetatean este liber sa paraseasca propria lui tara si sa se intoarca in ea oricand doreste. Anuntul s-a publicat in buletinul oficial si dat numai la birourile intrepriderilor iar decretul a fost tinut ascund de public de catre oamenii partidului, dar o spartura s-a produs si am reusit sa obtin buletinul oficial imprumutat de la cineva in mod secret pentru cateva zile.

Prima cerere am depus-o la Consiliul de Stat pentru renuntarea la cetatenia Romana iar a doua, la Biroul de Pasapoarte TG-Jiu pentru plecarea definitiva din Romania impreuna cu toata familia. Seful securitatii Col. Bucura, mi-a spus: “nu ai motive sa pleci din tara”!

Rana care deja mi-o facusera comunistii in inima mea era destul de mare si am inceput sa lupt din nou cu imposibilul. Politia dela Ticleni a primit ordin dela securitatea din TG-Jiu sa-mi ia buletinul si sa-mi faca mutatie pe Ticleni (aveam mutatie definitiva in TG-Jiu). Apoi toate amenintarile securitatii impotriva mea, m-au determinat sa fiu si mai hotarat sa plec. Au incercat multe persoane puse de securitate sa ma lamureasca sa renunt la plecarea dar eu deja depusesem dosarul la Consulatul American din Bucuresti si asteptam aprobarea.

Din Aprilie 1979 pana in Iunie 1982 am trecut prin multe necazuri despre care nu mai scriu. De nenumarate ori am fost la Bucuresti, la biroul de pasapoarte TG-Jiu, arestat de militia TG_JIU pentru motive inventate, dar acestea m-au facut si mai hotarat sa nu renunt.

8 MARTIE 1982

Pe data de 8 Martie 1982 am primit pasapoartele de plecare definitiva din Romania dupa o lupta de aproximativ 3 ani. Am obtinut viza de intrare in SUA si pe data de 14 Junie 1982 am plecat cu familia la Roma, Italia, unde am stat 8 zile pentru vizita medicala ceruta de autoritatile americane si pentru programarea pe avion.

SOSIREA LA NEW YORK SI APOI LA LOS ANGELES

Pe data de 23 Iunie 1982 am sosit la New York si de acolo am plecat la Los Angeles. In acea zi mi s-a implinit visul pe care il avusesem cu multi ani in urma ca voi fi in America.

Ne-am stabilit in orasul Anaheim, aproape de Los Angeles, California. Dupa 3 saptamani am gasit apartament dupa ce fusesem gazduiti de o familie de frati credinciosi.

Can am vazut conditiile de viata aici, cum am fost primiti, atunci am inceput sa uit de tot ce am suferit din partea comunistilor. Totusi m-au framantat cuvintele Domnului Isus din Evanghelia dupa Matei, Captiolol 10, Vers 22 cand a spus: “Veti fi urati de toti din pricina numelui meu, dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit”. Traiam cu gandul ca eu n-am rabdat pana la capat si am plecat din Romania, refuzand sa rabd in continuare. Cu toate conditiile de viata de aici, eram totusi ingrijorat ca trebuia sa rabd totul asa cum am citit in Evanghelie.

APRILIE 1986

In Aprilie 1986, Dumnezeu mi-a raspuns la ingrijorarea mea. Intr-o seara ne-am dus la un magazin de imbracaminte sa cumparam ceva. La intoarcere, pe cand eram in drum spre locuinta noastra, deodata am simtit ca mor. De frica sa nu omor pe copii si nevasta mea, am oprit masina pe partea dreapta, fara sa le spun ce-i cu mine, si am asteptat cateva momente sa fiu sigur ca familia nu este in pericol. Eram cuprins de o frica de moarte, dar m-am hotarat sa conduc masina cu viteza redusa, ca in caz ca mor sa nu fie nici un pericol pentru familie. Am condus vreo 4-5 km, pana ce am parcat in garaj si cand am intrat in apartament, abia atunci le-am spus ca ma simt rau fara sa stiu de ce.

Am fost dus imediat la spital, mi-au facut toate testele dar nu mi-au gasit nimic. Am stat ingrozit vreo doua zile. Atunci am simtit din nou puterea lui Dumnezeu care ma sculat ca dintre cei morti. M-a mangaiat si m-a asigurat din nou sa nu fiu ingrijorat pentru ca El este cu mine si in tara aceasta.  Am primit pace in inima, iar bucuria care am primit-o n-o pot explica in cuuvinte.

Asa face Dumnezeu cu oricine se teme de El si vine la pocainta. El iubeste toata lumea si asteapta ca oamenii sa se intoarca la El si sa asculte de Evanghelie. Dupa ce omul se pocaieste cu adevarat, atunci urmeaza minunile.

OCTOMBRIE 2001

Am dorit sa impartasesc bucuria credintei in Dumnezeu cu cei din localitatea unde m-am nascut. Astfel, in anul 2001, luna Octombrie, am cumparat fosta cladire a C.A.P. Ticleni, Gorj in care s-a deschis o Biserica Evanghelica pentru crestinii din localitate. Toti oamenii sunt chemati sa auda Evanghelia si sa se pocaiasca. Pe majoritatea oamenilor nu-i intereseaza de chemarea lui Dumnezeu, totusi Dumnezeu are indelunga rabdare cu fiecare om si asteapta ca toti sa se trezeasca din somnul pacatului, sa nu se rusineze de pocainta si sa asculte de Evalghelie.

Multumesc lui Dumnezeu ca a avut rabdare si cu mine. De cate ori mi-aduc aminte de chinurile prin care am trecut si cum Dumnezeu a avut mila de mine si m-a vindecat, nu pot sa nu plang.

Au trecut de atunci 49 de ani (1966-2015), dar am invatat sa plang fara sa ma vada cineva caci m-ar crede nebun. Numai cand am ocazia sa spun la cineva cum am suferit, imi dau lacrimile fara sa ma pot abtine.

Si plansul meu va continua in viitor.

In experienta mea pe calea credintei, as avea multe de scris cum Dumnezeu mi-a raspuns la rugaciunile mele exact ce am cerut; fie lucruri mari fie mai mici. Ce am scris in marturisirea mea, doresc sa fie de ajutor pentru toti cei ce vor citi.

Daca cineva doreste sa vorbeasca cu mine in legatura cu ce a facut Dumnezeu in viata mea sau alte intrebari, poate sa-mi dea telefon pe fix la nr 951-335-6547 (in California, SUA), sa lase mesaj, sa spuna numele, orasul si numarul de telefon. Daca sunt langa telefon voi raspunde imediat dar daca sunt plecat undeva, voi avea mesajul cu nr. de telefon.

Va fi o bucurie pentru mine sa raspund la intrebari apreciind faptul ca pe cineva l-a interesat sincer sa citeasca marturisirea mea, si ma voi ruga pentru persoanele in cauza.

Dumitru Pirvulete

Los Angeles, U.S.A.

Septembrie 2015